5 1 2 3 4
 

CURSURI

MODALITATI DE EXPRESIE IN TEHNICILE GRAVURII

I.2. Redefinirea marilor teme ale materialitatii

 

Gravura a fost si inca mai este considerata o tehnica artistica de reproducere.
Rolul acestei scrieri este acela de a sublinia nefirescul acestei mentalitati iar pe de alta parte, de a demonstra ca in cursul istoriei imaginii vizuale, gravura a devenit si s-a maturizat ca un gen de arta de sine statator.

Asa cum in pictura exista tehnici determinate de anumite cerinte de aplicativitate, slujite de tehnici specifice de redare a materialitatii, precum pictura parietala, pictura al fresco, pictura al secco, pictura de sevalet, la fel se intampla si in sculptura, prin sculptura in lemn, sculptura in metal. Tot astfel si in gravura s-au impus si perfectionat tehnici de figurare si, implicit de redare a materialitatii ca: gravura in metal, gravura in lemn, gravura pe piatra gravura electrica, gravura virtuala.

Putem spune ca aceasta ramura a izbutit sa se impuna in manunchiul celor trei arte fundamentale, pictura, sculptura si gravura, ca un gen major, folosindu-se de performantele de limbaj a celor doua ramuri pictura si sculptura, pentru a-si crea propriul drum spre indentificare ca gen artistic independent. De la pictura a imprumutat limbajul bidimensional de exprimare, iar de la sculptura a preluat experienta tehnicilor de incizare si gravare intr-un material dur.
Aceasta fericita alaturare a facut posibila aparitia unor noi modalitati tehnice de redare a materialitatii inconjuratoare, printr-o reducere a semnelor fundamentale la linie si punct. Motivul acestei severe selectii la nivelul unor semne fundamentale, are doua explicatii. Pe de o parte semnele simple sunt usor de gravat, iar pe de alta, ele sunt usor de incerneluit si pot gira o suita de imprimari, fara alterarea geometriei initiale a semnului incizat. Din acest moment putem spune ca gravura s-a apropiat cel mai mult de expresia:
"minimum de mijloace, maximum de expresie".
Gravorul, mai mult decat orice pictor sau sculptor trebuie sa analizeze realitatea inconjuratoare materiala si sa poata sa o faca recognoscibila cu ajutorul celor doua semne grafice, linia si punctul.
Daca in cazul picturii sau sculpturii, instinctele de figurare ale artistului pot sa se desfasoare mimand prin culoare si volum, formele reale, gravorul are in fata un proces mai dificil. Intentiile sale de redare a imaginii reale presupun o descompunere a acelora in semne elementare, apte de a fi sapate in materiale dure si, mai cu seama, de a fi imprimate in numeroase exemplare...
Pata, in cazul picturii si pulsatia volumului, in cazul sculpturii, se realizeaza in gravura printr-o prin operatiuni complexe de alaturare si intrepatrundere a celor doua elemente fundamentale, linia si punctul, operand in cele mai numeroase cazuri, in absenta culorii.
Poate ca din aceeasta cauza, un gravor , analizeaza ca un pictor, vede ca un sculptor si se exprima si reda materialitatea ca un grafician.
Tehnicile genurilor de arta tind sa reconfigureze in materia plastica forma dorita , dar la modul direct, fara intermediere. In cazul gravurii insa, specificitatea tehnicilor, derivata din tipurile de tipar, pretinde operatiuni laborioase de traducere si sinteza catre semnele fundamentale, incizabile si imprimabile.
Intr-adevar, numai semnele simple pot fi usor de gravat si tocmai simplitatea lor, limpezimea granitelor lor garanteaza o buna multiplicare. Asa se explica faptul ca, odata cu impunerea cliseografiei, ca formula industriala de multiplicare a unei imagini imprimabile, semnele fundamentale de construire a celei imagini sunt punctele si liniile. Avem de-a face, intr-adevar, cu cele mai simple semne care pot fi incerneluite si multiplicate, geometria acestora garantand urme imprimate cu cel mai inalt grad de indentitate.
Tocmai aceste atribute mentionate la urma incurajeaza un studiu, o ruta de cercetare a modalitatilor prin care elemente specifice ale unor tehnici traditionale de incizare se pliaza unor teme specifice de figurare. (Mihai Manescu "Tehnici de figurare in gravura" - Ed Tehnica -Bucuresti 2002)

La acest nivel de simplitate a semnelor, de sinceritate a gestului plastic, se afla si sansa indentificarii procedeelor fundamentale de a rezolva provocarile figurarii, intre care se impune ca o tema de prima importanta, cea a materialitatii.

Pentru o mai buna stapanire a acestei teme, vom proceda la doua operatiuni de simplificare.

1. Prima va fi o sinteza a problemelor de redare a materialitatii formelor oferite de vizibil in doua mari categorii de preocupari:

a.) -impunerea in planul plastic a formei reale, prin definire fata de mediu si fata de celelalte forme, descrierea volumelor ei si modelarea acestora.

b.) -identificarea atributelor structurale si texturale ale aceleeasi forme prin manevre specifice ale semnelor fundamentale.

2. O a doua simplificare se va opera la inventarul tehnicilor traditionale de gravare si imprimare.
Vom lasa la o parte intentionat litografia, nu numai pentru ca reprezinta o tehnica relativ noua, ci mai cu seama, pentru ca ea poate mima mai toate tehnicile de desen cunoscute. Asa incat ne vom raporta numai la doua mari categorii de tehnici:
- cea a lemnului si
- cea a metalululi.
Acestea din urma reprezinta nu numai cele mai vechi si bine impuse tehnici de gravura ci sunt si cele care au prilejuit descoperirea si manevrarea celor mai specifice semne obtinute prin taiere sau incizare, apte de a figura.
La acel prim palier de probleme ale figurarii, definirea formei (a,) si identificarea atributelor ei structurale si texturale (b.) se poate demonstra ca linia, mai cu seama, si apoi punctul au fost si au ramas elementele fundamentale de limbaj al figurarii. Initial rigide si stangace liniile au izbutit sa contureze formele, sa le prezinte mai aproape sau mai departe, sa le defineasca unele peste siluetele altora.
In timp, semnele liniare au devenit mai fluide si mai apte de a urmari trasee mai explicite, s-au divizat in semne si mai fine, liniute sau puncte, care au insotit traseele mari si au ajutat la identificarea texturala a formei. Se poate remarca cum in timp, acea definire numai prin linie, atat de specifica gravurilor timpurii, se transforma intr-o figurare unde manevrarea liniilor si a punctelor se foloseste plenar de cuceririle tehnicilor de figurare din desen si pictura.
Maiestria gravorilor atinsese asemenea culmi, incat practic un desen facut de un artist pe hartie cu penita putea fi intocmai excavat sau incizat de mester pe placa de gravura. Asa incat se poate spune ca figurarea temelor esentiale in gravura a urmat un traseu istoric de la simplitate si severitate a semnelor fundamentale pana la manevrarea lor mai libera si mai nuantata, prin preluarea unor tehnici din desen dar si prin perfectionarea de neimaginat a sculelor si materialelor de gravat.
Se mai poate remarca de asemeni cum reperele texturale erau la inceput mimate prin elemente tipice, semnificante -frunze, bucle de par, detalii texturale- supradimensionate iar mai apoi, odata cu avantajele tehnice mai evidente, era posibila chiar o figurare mimetica, ilustrativa

In cazul celei de a doua categorii de analiza, cea legata de cele doua tehnici istoric impuse si traditionale, putem constata:
- la lemn, semnul fundamental, linia, prin grosimi si latimi variate, poate oferi un inventar la inceput foarte economic iar mai apoi o gama relativ larga de semne mai fluide si detaliate, capabile in cele din urma sa mimeze, prin tesaturi fine, un desen in penita.
- la metal, atat linia cat si punctul, ofera inca de la inceputuri o gama mai ampla de semne mai fine si variate, capabile prin intreteseri si suprapuneri sa figureze cat se poate de nuantat.
In cartea sa "Tehnici de figurare in gravura" -ed. Tehnica 2002- Mihai Manescu decripteaza in detaliu tehnicile de figurare prin semnele specifice gravurii.
Interesul cu care unii artisti plastici, fie ei practicieni ai picturii, fie gravori profesionisti, s-au straduit sa se manifeste in acest gen, isi are desigur explicatia tocmai in provocarea lansata de rigorile si limitele acelor tehnici specifice si aspiratia de a se exprima in aceste conditii, prin lucrari cu atat mai credibile, mai expresive.
Insasi respectarea unor norme impuse de disciplina de breasla sau dimpotriva, incalcarea deliberata a acestora inseamna tot atatea atitudini artistice, inseamna chiar urmarea unui traseu artistic personal.
"In cele din urma, orgoliul mai mult sau mai putin declarat al acestei bresle, se bazeaza tocmai pe ideea ca performantele ei se realizeaza inconfortabil, pe materiale severe si putin disciplinate, unde greselile si corecturile nu sunt tolerate, cu semne simple si mai putin personale, dat fiind ca sunt transpuse si multiplicate." (Mihai Manescu -"Tehnici traditionale ale gravurii" Aletheia 2004)
Lucrarile remarcabile ale acestui domeniu sunt cu atat mai de admirat cu cat se realizeaza cu dificultate si se pare ca tocmai economia de mijloace obliga la initiative creatoare si se bucura de frumusetea simplitatii. Astfel se explica faptul ca cea mai evidenta proprietate al semnului plastic ce tine de inventarul gravurii este particularitatea simpla a lui, derivata din tehnica anume aleasa de artist, evidenta chiar si in cazul tirajelor, al seriilor de imagini imprimate dupa aceeasi placa.
Oricat de avansat ar fi un tipar al zilelor noastre, oricat de performant ar incerca sa mimeze calitatile de textura ale unui semn desenat de artist, imaginile realizate prin imprimarea mecanica vor ramane egale intre ele, marcate de o raceala a limitelor care tin de tehnologie, de multiplicarea pur tehnica.
Asa cum se va vedea la analiza specificului unor alcatuiri gravate in diferite tehnici, semnul plastic propriu fiecareia va avea o frumusete in sine, o materialitate personificata prin vigoare si sinceritate, prin delicatete si rafinate sublinieri, prin subtile si nenumarate nuantari. Dialogul intre hartia de imprimat, cu textura si tonalitate atent alease, cu grosime si grad de suplete adecvata genului de imprimare si suprafata activa a placii este unul intim, neintermediat. Gravura va capta cu fidelitate amprenta cea mai concreta a placii incizate, va prelua nu numai cele mai fine reliefuri si excavari ale materialului dar si diferentele abia sesizabile intre incerneluirile si stergerile, care sunt intodeauna usor diferite.
Asa incat, este mult mai potrivit ca, in cazul gravurii, sa putem vorbi nu de tiraj al unei imagini indentice ci, mult mai degraba, de mici serii de imagini, cu personalitate subtil diferentiata.
Fenomenele specifice ale perceptiei de tip artistic provoaca decizii foarte personale legate de prioritatile in marcarea unui detaliu, asupra alegerii lui sau chiar al observarii lui, pentru ca un desenator vede sau nu un detaliu, functie de interesul sau artistic.
Instructia artistica tinde, la acest palier al reeducarii perceptiei, sa slefuiasca spiritul de observatie al tanarului plastician, sa-i ascuta sensibilitatea pentru observarea specificului modelului. In acelasi timp, chiar la acest nivel, tanarul artist se antreneaza sa descifreze formele, prin intelegerea constructiei mai mult sau mai putin vizibile si a modului cum se ofera luminii si se desfasoara in spatiu, sa inteleaga si fenomenele de la nivelul materialitatii, ale texturilor ce invelesc forma.
Asa incat si cursurile de gravura se aliniaza acestei rute de formare. Chiar daca inventarea si impunerea unor tehnici de gravura au urmat un traseu cronologic, impus de comanda sociala, de anumite solicitari si nevoi ale societatii, in instruirea organizata, intr-o viziune actuala, trebuie sa se plece de la experienta vizuala si plastica, pe care a castigat-o in trepte, tanarul plastician.
Aceasta, pentru ca se va tine seama de dificultatile impuse de adecvarea figurarii de tip curent, de sevalet, la economia de mijloace, la amploarea sintezei pe care o pretinde gravura. Este firesc deci ca succesiunea predarii tehnicilor ei sa se petreaca in baza nivelului de instructie plastica al tanarului.
Nu se pot traduce griuri si semitonuri care definesc expresiv volume, in doua-trei semne, in absenta unei minime experiente sau informatii in acest sens.
Pentru o mai buna intelegere, vom simplifica in cateva mari operatiuni procesul curent al figurarii prezentate in etape succesive, chiar daca in realitate, demersul real nu are asemenea limpezimi.
Acestea ar putea fi: 1. -perceptie, 2. - paginatie-constructie-compozitie, 3. - desen-valoare-modelare, 4. - expresivizare. (Mihai Manescu "Tehnici de figurare in gravura")
Reimpunem insistent adevarul ca in realitate aceste preocupari, chiar daca au o anume logica in aceasta succesiune, in procesul real al figurarii se intrepatrund sau se repeta, isi inverseaza ordinea sau sunt eludate.
In ce priveste compozitia, mai cu seama in acceptia larga a notiunii, care inseamna relationarea armonica a tuturor elementelor de limbaj plastic, aceasta etapa are de fapt o prezenta permanenta, marcand absolut toate etapele, pana la nivelul manevrarii celor mai elementare semne plastice, linia si punctul.
Faptul ca etapele metionate nu respecta succesiunea si se intrepatrund, se pliaza la nevoia continua de raportare la model prin percepere, asa incat nu le putem considera ca inchise decat odata cu incheierea lucrarii. Acest tip de figurare este specific desenului dupa natura, dupa model si este fundamental deosebit de cel practicat in gravura, unde elementele caracteristice ale subiectului real, odata percepute si analizate, vor fi simplificate si expresivizate intr-un PROIECT.
In continuare, gravorul se va raporta la acesta pe parcursul operatiunilor de figurare pe placa, si nu la motivul din realiatea vizibila.

"...in vreme ce in cazul desenului, al graficii sau picturii, figurarea se raporteaza la o oferta vizibila sau la o alcatuire imaginata, in cazul gravurii, figurarea raspunde fata de un proiect plastic si presupune, in mod obligatoriu, transpunerea, adecvarea acestuia la tehnicile specifice." (Mihai Manescu "Tehnici de figurare in gravura")

Intr-adevar, aceasta este problema cheie in cazul gravurii, figurarea intermediata prin proiectul care face posibila manevrarea tehnicilor traditionale.
O problema suplimentara este si aceea ca, pe langa operatiunile de simplificare a inventarului de semne adecvate transpunerii in gravura, acel proiect trebuie totusi sa capteze si sa pastreze suficiente informatii despre subiectul vizat.
Daca aceste dificultati, mentionate mai, sus reprezinta specificul etapei perceptiei, pentru "etapa" urmatoare, paginatie-constructie-compozitie, vom raporta problemele ei la firescul acestor operatiuni in perimetrul artelor de sevalet. Numeroasele ore de studiu in atelier aduc dupa sine o rutina pozitiva, o rapiditate profesionala in luarea deciziilor si nasc un anume firesc al lucrului, o anumita certitudine ca mijloacele sunt stapanite iar etapele urmeaza rute corecte. Solutiile compozitionale de punere in pagina si marcarea constructiei se gasesc fluent, se pot puncta provizoriu si se acordeaza din mers.
Toate aceste pozitive deprinderi sunt contrazise in cazul gravurii din motivele mentionate mai sus, iar artistul este obligat sa-si controloeze mai atent instinctele plastice, dat fiind ca tatonarile si corecturile sunt doar in mica masura permise.
Pana si in problemele de paginatie, gravorul are o viziune mult mai disciplinata, concluziile lui compozitionale fiind rezultatul unor lungi reflectii pentru ca o placa de metal, dupa o atacare, nu mai poate fi recadrata sau taiata ca o coala de hartie si in aceasi situatie s-ar afla si piatra pentru gravat, groasa de 10 cm...
"Etapa" desen-valoare-modelare aduce si ea tradari si frustrari intre viziunea normala, de sevalet, si cerintele gravurii.
Desenul, ca tehnica de figurare, inseamna pentru marea majoritate a plasticienilor, o prima structurare in spatiu a elementelor principale de constructie, delimitarea volumelor si modelarea lor prin valoare, sugerarea materialitatii formelor. Toate aceste se realizeaza prin suprapunerea unor semne plastice fudamentale, in hasuri sau tesaturi de linii.
Daca in cazul litografiei, aquatintei, a aquafortei, a mezzotintei, de exemplu, posibilitatile de interpretare a griurilor destul de nuantate, nu pun mari probleme de executie si rezultat, in xilogravura lucrurile stau cu totul altfel.
Aici limitele foarte clare, sub aspectul semnelor primare si al al gravarii impun operatiuni de sinteza catre semne cu o geometrie foarte simpla care vor cere manevrari de mare specificitate pentru a putea sugera umbre, penumbre, reflexe, modelaj al suprafetelor s.a.m.d.
Unul dintre cele mai ferme instincte ale unui desenator este acela de a descrie formele, de a le umbri si modela prin semne care sunt, concret, hasuri negre pe fond alb. Cu ajutorul liniilor negre el intuneca parti ale volumelor sugerand plasarea in umbra sau deplasarea catre fundal iar, prin alburile pastrate pe hartie, sugereaza volumele luminate
Asa incat negrul modeleaza umbra si depresiunile iar albul modeleaza lumina si convexitatea volumelor.
Este instructiv de retinut ca daca aceasta viziune nu este contrazisa de tehnicile pointe-seche si aquaforte, ea este in schimb relativ infruntata de tehnicile: xilogravura, linoleum, litografie. La primele doua, lasand la o parte dificultatile concrete ale opozitiei unor materiale nespecifice pentru desen, figurarea se realizeaza totusi cu linii care vor deveni negre pe fond alb.
La urmatoarele, se poate vorbi de "tehnica figurarii cu alb", o tehnica prea putin curenta in desenul de sevalet, cu exceptia pastelului.
Asa de pilda, in maniera neagra a litografiei si in mezzo-tinta, fiecare gest de anulare sau erodare a unor portiuni negre, lumineaza, aduce in fata volume, descrie forme prin manevrari de semne albe pe fond negru.
Iata deci un aspect evident, al confruntarii dintre instinctele plastice fundamentale si specificitatea unor tehnici de figurare atipice. Obligat sa se supuna acestora, artistul poate avea frustrari, poate resimti o anumita stangacie.
Pe de alta parte, chiar daca in cazul primelor tehnici pomenite mai sus, valoarea si modelarea nu pune probleme pentru ca practic ele mizeaza pe suprapuneri de linii sau de puncte, ca si in cazul desenului pe hartie, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca acele semne care figureaza pot fi doar adaugate, niciodata scoase, anulate sau, arareori corectate...
Asa cum mentionam, in nobila arta a gravurii, nu sunt admise greselile.



Top ^