5 1 2 3 4
 

CURSURI

MODALITATI DE EXPRESIE IN TEHNICILE GRAVURII

I.4. Perfectionarea tehnicilor de figurare ale gravurii, in perspectiva istorica

Din punct de vedere al materialitatii impuse de aria aplicativitatii va fi instructiv de pus in lumina modul diferit in care cele doua structuri, perceptie-figurare vor determina operatiunile de percepere (si de figurare) sa urmareasca rute distincte de alegere a reperelor oferite de vizibil pentru a sesiza obiectiv realul si de-al figura.
In cazul percptiei artistice, aceste doua etape sunt mereu complementare, nu neaparat succesive ci adesea concomitente.
Tipurile de teme pe care si le propune perceptia-figurarea sunt deci cele amintite: delimitarea, traducerea volumelor, materialitatea.
In esenta, se va reliefa faptul ca, indiferent cu ce optiuni distincte fata de reperele reale va opera fiecare observator artist, rostul final al oricaruia va ramane acelasi: indentificarea formei reale.
Proiectele pentru placile ce urmau a fi incizate sau gravate erau in consecinta realizate cu semne care trebuiau atent respectate, ocolite prin priceperea si disciplina mesterilor gravori.
Elementele de limbaj fundamentale - linia si punctul - erau subordonate telurilor de baza ale figurarii, acelea de a defini, de a limpezi in spatiu expresivitatea formelor. In fiecare tehnica traditionala aveau sa se iveasca tipuri de semne si formule specifice pentru rezolvarea acestor deziderate si in egala masura, sculele de incizat si gravat aveau sa capete performante orientate catre aceste rosturi.
Problema evocarii si traducerii formelor prin tehnicile de figurare specifice genului
Plecand de la aceasta provocare si de la raspunsurile oferite de breasla pentru rezolvarea ei, se pot indentifica doua rute de interes, doua tipuri de interventie asupra semnelor.
1.-cea care simplifica semnele dar lasandu-le acestora in continuare rolul de a desena.
Operatiunile de organizare a semnelor plastice apartinand acestei rute ar putea fi patronate de o "geometrie a definirii".
2.-cea care descompune griurile in semne simplificate care se vor organiza in intentia de a sugera forma.
Aici, operatiunile asupra semnelor ar putea fi controlate de o "geometrie a impresiei".
("Tehnici de figurare in gravura" Mihai Manescu -Ed. Tehnica -Bucuresti -2002)

Principala preocupare a gravorilor a fost deci folosirea unor tehnici de figurare care, in limitele enuntate mai sus, sa poata asigura alcatuiri credibile.
Acele enunturi plastice au nevoie de un limbaj adecvat.
In consecinta, semnele de baza ale acestuia trebuie sa fie: simple, clare, manevrabile si reproductibile.
Aceste patru atribute nu sunt numai interactive dar mai intra si in stransa determinare cu unele sau altele din constrangerile enuntate mai sus, dar intodeuna si cu caracteristicile materialului.
Simplificand datele problemei, in intentia de a nu dilua analiza studiului, s-au luat in calcul urmatoarele:
- rostul lucrarii,
- atributele semnelor fundamentale si
- materialul implicat in procesul realizarii gravurii.
Tipurile de probleme derivate din adecvarea limbajului la dezideratele domeniului s-au pus de la primele manifestari si tot atunci au inceput sa apara si solutiile.
Temele volumului, a determinarii in spatiu, a materialitatii, a indentitatii sunt cele prioritare. Inca din cele mai vechi gravuri ale renasterii putem prelua cateva modele de depasire a temei.
Linia reprezinta elementul cheie.
Cu ea se descriu formele la cea mai simpla expresie a indentitatii lor, se delimiteaza in spatiu prin contur mai ferm iar diferenta de adancime se realizeaza nu prin subtirimea liniilor, ca o corespondenta cu viziunea picturala, ci prin alte mijloace, tinand mai degraba de tehnica sugerata de principiul siluetarii.
Deci problema delimitarii in spatiu se rezolva prin suprapuneri partiale ale subiectelor, prin conflict de trasee liniare la marginea formei si in nici un caz prin trucuri de perspectiva aeriana ce ar putea sa fie aduse din experienta pictorilor.
Materialitatea formelor se rezolva prin prezenta pe suprafata subiectelor a unor semne simple, decorativ-specifice ale acestuia. Acestea, un soi de trasee semnificante pentru materiale deosebite, pot fi: linii sinuoase pentru apa, semne mici repetate ritmic pentru teren, o bucla simpla pentru par, simbolul unei frunze repetat pe toata suprafata coroanei unui copac etc.
Pentru incercarile de figurare a volumelor, in aceasta perioada de inceput a gravurii, se apeleaza pentru inceput la un ritm de linii paralele, drepte sau usor curbe, de grosime egala, care delimiteaza forma catre zona de umbra.

Cel putin raportat la performantele uimitoare ale gravurilor din secolele XVII-XVIII, marcate de o virtuozitate care atinge uneori riscul unei perfectiuni reci, acele prime gravuri sunt stangace dar marcate de o expresiva sinceritate.
Promovarea unor perfectionari in tehnicile de reprezentare aveau sa se intample prin transferuri de rutina artistica, prin preluarea din bagajul de indemanari profesionale ale pictorului sau desenatorilor consacrati.
Marea tema a gravurii insa presupunea alegerea acelor semne simple care sa poata fi manevrabile pe volume din mai multe familii, care sa poata fi indesite sau rarefiate fara a-ti pierde insa indentitatea de semn primar dupa incizare.
Tocmai aceasta acuratete a semnului garanta pe de o parte incerneluiri fara inecari si, mai cu seama, asigura imprimari repetate si egale intre ele.
Venind din sfera de profesionalism a desenului si picturii, artistii renasterii au adus catre gravura date ale experientei lor din manevrarea tehnicilor de figurare.
Astfel, linia ca element fundamental de limbaj, contura, delimita si prin valoare, ajuta citirea volumelor. Chiar in situatia in care, prin hasuri, construia griurile valorarii, linia tindea sa sugereze, prin curburile sale, cresterea volumului in spatiu.
Intr-adevar, in gri marcand o umbra, construit din elemente liniare ce urmaresc rotunjimea formei, contribuie la definirea acesteia.
In gravura renasterii se configureaza in acest fel o noua tehnica de figurare ce se folosea de linie ca element al definirii formelor, nu numai ca un mijloc de delimitare in spatiu.
Era deci o modalitate de a oferi maximum de informatii despre acea forma cu un minimum de mijloace.
Elementul cheie al acestei posibilitati este urmatorul:
semnele geometrice liniare, drepte sau curbe, care traduceau griurile umbrelor, nu-si paraseau subiectul ci urmareau relieful acelor volume, se plimbau pe curburile acestora, mangaiau suprafata lor.
O modalitate sistematica de a pune in lumina performantele specifice ale semnelor apartinand domeniului, semne perfectionate ca inventar si expresie de-a-lungul istoriei gravurii, ar trebui sa plece de la modul in care rezolva cele trei importante teme ale figurarii: delimitarea, traducerea volumelor si materialitatea.
Toate aceste mari teme ale figurarii le vom regasi in momentul lor de maxima ascensiune, in gravurile de secol XIX, unde nevoia de reprezentare a materialitatii este evidenta prin natura rolului lor social, de informare, in lipsa clisografiei. Practic este un fel de a realiza o fotografie, un instantaneu cu mijloacele specifice gravurii.
Sub aspectul redarii materialitatii, performantele gravurii sunt in aceasta perioada, de neegalat.
Acesta este momentul in care servitutile cerute de rolul de multiplicare, de tipar, apar in mod plenar. Cu toate aceste deziderate putem remarca faptul ca imaginea gravata substituita imaginii fotografice are totusi o caldura proprie operei plastice.
Chiar daca s-a evidentiat de-a lungul secolelor, ca gravura a fost un fel de cenusareasa a artelor majore precum pictura sau sculptura, din momentul aparitiei cliseografiei, ea se desprinde de aceea conditie, reusind sa se impuna ca gen artistic in sine.



Top ^

Public Domain / No Copyright
Designed by Free CSS Templates, Thanks to Web Design