Page 163 - TRANSFERUL IMAGINII DIGITALE PE PANZA
P. 163
TEREbENTINĂ - Lichid incolor, cu miros pătrunzător, obţinut prin distilarea răşinilor de conifere şi folosit în
industrie şi în medicină. [Var.: (pop.) terbentínă, terpentínă s.f] – Din fr. térébenthine.
TRASA - A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; a
schița.
TUŞ - 1. Cerneală specială (mai ales neagră), rezistentă la apă, folosită la anumite desene, la aplicarea
ştampilelor, în poligrafie etc.
2. Substanţă solidă sau lichidă, de culoare neagră, obţinută din negru de fum şi folosită la desen.
TETRACROMIE - procedeu de tipar policrom la care, alături de cele trei culori fundamentale folosite în
tricromie, se adaugă a patra, negru sau cenuşiu închis, pentru obţinerea de efecte tonate mai accentuate.
Imprimarea se efectuează prin suprapunerea celor patru culori, pentru fiecare preparându-se un clişeu original
pe cale fotochimică. (cuadrocromie, cvadricromie,patrucromie, tipar în patru culori.)
TIPAR (poligr.) Totalitatea procedeelor de executare a formelor de imprimare, după texte, ilustraţii şi de
obţinere a unor copii, prin presare pe hârtie sau pe alt suport a formelor acoperite parţial cu cerneală. După
modul de interacţiune dintre forma si materialul pe care se imprimă, se deosebesc trei procedee fundamentale
de tipar: adânc, înalt si plan.
TRICROMIE- ansamblul procedeelor fotochimice de reproducere a unui original în semitonuri policrome
prin descompunere în trei copii, câte una pentru fiecare culoare fundamentală şi realizarea unui clişee
pentru fiecare copie în parte, în vederea imprimării succesive prin suprapunere. Tipar în trei culori. Primele
experimente de tricromie au fost realizate de fizicianul scoţian James Clerk Maxwell (1831-1879)
TIPAR - Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor
tehnice prin care se imprimă un text.Tipar adânc = calcografie. Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de
tipar în relief. Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi
sau a se afla) în pregătire
TONER - Pulbere de grafit folosită la copiatoare și imprimante laser pentru reproducerea documentelor.
163

