Page 7 - dosar presa 2012 stoiciu 2
P. 7
ci o preţioasă deschidere a limitelor acesteia către nebănuite performanţe.
Aşa se face că aceste inedite propuneri de figurare plastică pot susţine un subiect atât de
dificil ca cel pe care şi-l propune autorul. Suma compoziţiilor sale, încadrate într-un mod la fel
pozitiv-neortodox,se constituie într-un câmp modulat şi modulabil, dând şanse fiecărui element.
Acesta, în acelaşi timp detaliu al unui întreg dar şi semnificant în sine, se poate supune unui
traseu simfonic dar poate totodată să impună alte posibile trasee celorlalte lucrări unice.
Semnele plastice luate în sine fac dovada unei perfecte stăpâniri a gestului gravat dar nu-
şi pierd nici prospeţimea la nivelul detaliului, nici fluiditatea la nivelul acelei mari compoziţii
modulabile.
Prof.univ.Dr.Mihail Mănescu
Expoziţia personală “Galeria Simeza” Bucureşti- România- 2002
“Uniunea noastră de creatori prezintă în permanenţă pe simezele galeriilor aspecte multiple
şi variate ale procesului artistic aflat în desfăşurare. Expoziţia de faţă se înscrie firesc în această suită.
Formaţia culturală de tip academic a lui Florin Stoiciu se simte pregnant în stăpânirea mijloacelor
de expresie plastică (vizuală), ascunsă sub aparenţa de dezinvoltură ludică structurată însă de
rigoare compoziţională. Tehnica gravurii presupune, în datele ei iniţiale, migală şi strădanie. Pentru
Florin Stoiciu gravura, bine orchestrată până în cele mai mici detalii, poate face loc spontaneităţii,
desenului redus aproape la datele de semn plastic, inventivităţii compoziţionale.
Florin Stoiciu, un excelent dascăl în tainele gravurii, meditează însă, creativ, asupra stadiilor
pe care acest proces le presupune. Drumul în etape până la obţinerea produsului final, stampa, are
faţete distincte care pot fi privite şi ca forme artistice de sine stătătoare (nu doar intermediare).
Descărcarea plăcilor, stadiile de “eboşă” ale prelucrării plăcii de gravură, sunt, pentru Florin
Stoiciu, tot atâtea prilejuri de a prezenta o realitate artistică cu mai multe “feţe”. Demersul lui artistic
îmi aminteşte de o calitate aparte a anamorfozelor artistice, acele opere de artă care beneficiază de
mai multe unghiuri de vedere, oferind, în condiţiile unei unice creaţii, mai multe “vederi”, total
deosebite. Fiind un tehnician versat, Florin Stoiciu “jonglează” cu tehnica gravurii, oferindu- I
valenţe neaşteptate şi pline de inedit.
Prof. univ. dr. Zamfir Dumitrescu
Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România
Expoziţia personală “Galeria Simeza” Bucureşti- România- 2002
Abaţia austriacă de la Klosterneuburg însemna pentru mine, până acum, faimosul tezaur în
altarul de smalţuri al lui Nikolaus de Verdun sau manuscrisul pe pergament pictat al lui Heinrich
de Mugeln. Din acest an mă bucură să aflu că remarcabilele ziduri au fost scenografia ideală pentru
expoziţia graficianului Florin Stoiciu. Este un demers ce trebuie salutat şi comentat în românia.
“Oameni şi măşti” este propunerea talentatului şi îndrăzneţului nostru artist. O imaginaţie onirică
prezidată de litera tipărită compunând numele celebre al izvoditorului de “Machbeth” o improvizaţie
frumoasă care analizează splendoarea trupului trecător al femeii- şi pentru că s- a aflat în spaţiul
Austrei şi al graficii colorate, gândul lui Stoiciu nu se va fid us către Klimt?- reuşita tânărului artist
român este profund culturală care face onoare generaţiei sale. Aceste îmi par a fi pariul câştigat de
Florin.
Academician Prof. univ. dr. Răzvan Theodorescu
Expoziţia personală “Oameni şi măşti” Abaţia Klosterneuburg- Viena- Austria- 2007
7

