Page 280 - dosar presa 2012 stoiciu 2

Dosar presă florinSTOICIU

Odată cu bibliografia recomand ca în eventualitatea publicării tezei de doctorat să fie adăugate: 1. Lista de imagini pe capitole, 2. Glosarul
care să cuprindă termenii tehnici de specialitate.
În concluzie, lucrarea elaborată de Iuri Constantin Isar atinge cu maximă competenţă temele fundamentale în universul gravurii, având
ca analiză ţintită spontaneitatea şi rigoarea în acest gen artistic.
Îndelungata experienţă de practician creator în unele specii ale gravurii, permite autorului o analiză din ”interior “ a faptelor prezentate
cu maximă exigenţă profesională şi ştiinţifică.
În încheiere consider că lucrarea ”Spontaneitate și rigoare în universul gravurii” îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi susţinută ca teză
de doctorat, în şedinţă publică, şi motivează, fără echivoc, acordarea titlului de Doctor în Arte Vizuale domnului Iuri Constantin Isar.
Menţionez, cu toată responsabilitatea, că voi susţine, în cadrul comisiei de referenţi, atât acordarea calificativului “foarte bine” cât şi a distincţiei
propuse de preşedinte.
Conf. Univ. dr. Florin Stoiciu
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti
17 ianuariee 2011

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREȘTI

REFERAT
Privind teza de doctorat
”Legitimarea graficii militante între retorism și eficiență”
a domnului
AUREL BULACU. drd

Domnul Aurel Bulacu, un distins profesor și artist, pornește , în mod temeinic, să- și dezvolte dizertația de la chiar elementele de bază
privind rosturile acestei teme de cercetare: despovărarea expresiei ”militante” de încărcătura negativ imprimată de un regim totalitar și al dorinței
autorului de a-și răspunde la o serie de întrebări vizavi de atitudinea artiștilor față de putere din perioada neagră dintre anii 1945- 1989 pentru tot
estul Europei și în mod special pentru România (pag. 6). Imediat urmează precizarea că există două rute de cercetare, respectiv:
1. Cea a unor mesaje puternic susținute plastic prin tehnici specifice genului, servind orientările avansate ale epocii luate în studiu;
2. Cea a formelor retorice găunoase de a sublinia mesajul, golindu-l în final de conținut.
Totodată, în acest început de dizertație autorul se simte obligat să specifice demersul său: ”voi încerca să privesc această perioadă prin
propria-mi condiție de creator care a fost martor și participant la viața artistică plină de convulsii. ” (am încheiat citatul de la pag. 7 ”Argument”.) În
continuare, prin studiul diferenţelor dintre arta socialistă şi arta postmodernă al profesorului de estetică Boris Eftimovici Groys şi al criticii artei
socialiste, mai ales realismul socialist prin Clement Greenberg autorul încercă un slalom, cum însuşi spune, printre jaloanele obiectivului şi ale
subiectivului subliniind fenomenul artistic detaşat de întrebarea legitimă: “Cum a fost posibil?”
Capitolul I intitulat “ Repere ale apariţiei, maturizării şi instaurării tehnicilor artelor grafice în România”, începe cu definirea termenului
de Grafică, continuând cu o scurtă istorie a artelor grafice din istoria universală. Odată cu descrierea câtorva tehnici de multiplicare autorul ţinând
cont de relativa lipsă a literaturii de specialitate de la noi, face o prezentare laborioasă a istoriei artelor grafice din România începând cu secolul al
XIX- lea în contextul curentelor artistice internaţionale. Sunt amintiţi Theodor Aman, Gabriel Popescu, Iosif Iser, Lascăr Viorel, Constantin Brâncuşi,
Cecilia Cuţescu- Stork, Ion Theodorescu Sion, Ştefan Popescu, Camil Ressu, Apcar Baltazar, Marcel Iancu, Tristan Tzara, Max Hermann Maxy,
Miliţa Pătraşcu, Mattis Teutch, Cornel Michăilescu, Victor Brauner, Margareta Sterian, Henri Catargi, Michaela Eleutheriade, Irina Codreanu, Mac
Constantinescu, Vasile Popescu, Alexandru Phoebus, Tache Soroceanu, Paul Miracovici, Nina Arbore, Olga Greceanu, Merica Rîmniceanu. Reperele
cronologice argumentate solid prin comentariile pertinente ale autorului caracterizează acest capitol, fiind de bun augur pentru o cunoaştere corectă
a unei părţi din istoria artelor din România, uneori voit lăsată în umbră.
„Cadrul social- politic al României interbelice în care s-a maturizat genul graficii militante” este cel de- al II- lea capitol. Considerațiile
de ordin istoric social, politic și economic din prima parte a acestui capitol sunt continuate în partea a doua printr-o analiză pertinentă a apariției
acestui gen de grafică. Astfel, autorul amintește artiștii care erau prezenți cu lucrări în mai toate publicațiile de stânga care erau în acea perioadă:
Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Vasile Dobrian, Perahim, Gheza Vida, Vasile Kazar subliniind: ”Toți aceștia au relevat forța destinului de a acționa ca artă
de sine stătătoare. Simplitatea mijloacelor plastice a asigurat graficii din acea epocă reproducerea în paginile ziarelor și revistelor.” Pag. 80.
Odată cu analiza lucrărilor lui Iosif Iser - ”Greva”, Nicolae Tonitza -”Care este mai tare? Balanța nu minte”, Anonim- ”Proletariatul învârte
roata istoriei” și Vida Gheza- ”Sirena” ne este explicat cum ”o lucrarea poate constitui un exemplu al deturnării sensurilor unor motive tradiționale,
astfel încât un motiv așezat într-un nou context ideologic se modifică radical, devenind chiar un fel de parodie a sensului vechi. Sensuri noi se
insinuează în retorica imaginii cu o mare putere de convingere în rândul oamenilor simpli.” Pag. 87
În capitolul al III- lea, ”România după 1945, perimetru ideal pentru exerciții propagandistice vizuale. Confiscarea conceptului de grafică
militantă” autorul prin cele 12 subcapitole: 1. Realism socialist, 2. Grafica și politica în epoca de început a realismului socialist, 3. Grafica realismului
socialist și modelul creștin familiar, 4. Aplicarea simbolului în grafica realismului socialist. Graficianul ca ”medic de gardă”, 5. Afișul, 6. Caricatura,
7. Grafica de șevalet, 8. Gravura, 9. Ilustrația de carte, 10 Ilustrația de carte pentru copii, 11. Concluzii asupra realismului socialist din anul 1957,
12. Studii de caz, consolidează tema doctoratului său prin argumentul: ”Arta, de acum înainte pusă în slujba politicului, este silită să ilustreze idealul
comunist prin tipizare, idealizare și accentuarea valorilor pozitive. Rezultatul aplicării acestor dogme în artele plastice a fost acela al unui univers
artificial, produs printr-un limbaj retoric, schematic și, nu de puține ori, ridicol. Sinceritatea realismului secolului al XIX- lea pe care îl vor invoca
drept exempu teoreticienii comuniști este evitată cu abilitate de o doctrina politică bazată pe minciună”. pag. 90.
Condiția de creator și pedagog îl îndreptățește pe Aurel Bulacu să facă o analiză profesională din interior a celor câteva studii de caz:

280