Page 282 - dosar presa 2012 stoiciu 2

Dosar presă florinSTOICIU

rând, de ordin didactic. Teza se cuvine să fie publicată pentru a putea fi utilizată de studenți, masteranzi, doctoranzi și de toți cei interesați de acest
domeniu.
Pentru încheiere consider că lucrarea ”Legitimarea graficii militante între retorism și eficiență” îndeplinește toate condițiile pentru a fi
susținută ca teză de doctorat, în ședință publică, și motivează fără echivoc, acordarea titlului de Doctor în Arte Vizuale domnului profesor Aurel
Bulacu.
Totodată, vom susține, în cadrul comisiei de referenți, atât acordarea calificativului “foarte bine” cât și a distincției propuse de președinte.

Data: 19 ianuarie 2011
Conf. Univ. dr. Florin Stoiciu

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREȘTI

REFERAT

Privind teza de doctorat a domnului
ILIE RUSU
O temă care aparent aparține doar artiștilor vizuali este prezentată în teza de doctorat cu titlul ”Forma artistică – între obiect comun și
obiect plastic”.
Această componentă a artelor vizuale a evoluat și evoluează în mod constant sub influența modificărilor survenite în civilizația
contemporană.
Astăzi nu ne mai putem imagina forma artistica fără interdependențele dintre obiectul comun și obiectul plastic.
Această problemă până nu de mult analizată doar întâmplător a devenit problemă de studiu cu înțelesul corect în paleta largă a artelor
vizuale de către artiștii practicieni profesioniști.
Sudiul riguros al elementelor fundamentale care compun forma artistica este prezentat atât din perspectiva teoretică filosofică, estetică
cât și din aceea a practicianului cu imediate aplicații plastice creative.
Lucrarea de față abordează tema estetică a relației între obiectul comun, ca ofertă a vizibilului, și motivul plastic rezultat.
Odată cu introducerea doctorandul se pune în situația observatorului încercând să deslușească câteva din întrebările fundamentale ale
oricărui practician. Astfel la pag. 6 spune: ” Criza artei contemporane o reprezintă însă lipsa criteriilor de evaluare și de validare a produselor și
actelor ei. Întrebarea fundamentală a esteticii contemporane (inexistentă, devenită imposibilă, impracticabilă ) nu mai este Ce este arta?, ci Ce este
artă?.”
Trecerea rapidă prin istoria acestui fenomen de la ready- made, ready- media, ready- man, ne familiarizează cu termenii tot mai des
uzitați în definirea obiectului și miza artei.
Tot în această introducere doctorandul ne atenționează că obiectul banal capătă noi dimensiunii devenind astfel martor al dezvoltării
civilizației.
Capitolul I începe direct cu definirea conceptului de ready- made.
Acestă noțiune, cu sensul de ”lucru gata facut” atribuită de istoria artelor oficială lui Marcel Duchamp explică poate pentru prima
dată libertatea spirituală a actului creator eliberat totalmente de vreo influență meșteșugărească, prin alegerea și ridicarea unui obiect comun, de
proveniență industrială, deci serializabil, la rangul de obiect de artă. (Pag. 15).
Autorul chiar dacă ne dezvăluie afinitatea personală pentru opera lui Duchamp nu ezită prin imaginile și comentariile pertinente
să personalizeze viziunea critică prezentă în istoria artelor vizuale despre acest artist. Încă din acest capitol observăm coerența și exactitatea
comentariilor, datorate în primul rând, experienței îndelungate ca practician a domnului Ilie Rusu.
”Despre Pop Art” este capitolul al II- lea cu două subcapitole intitulate: 2.1. Grupul independent de la Londra și 2.2. Arta pop în
America.
În acest capitol diferit de cel în care ”lucrul gata făcut” devenea obiect de artă autorul ne transportă către celălalt concept în care imaginiile
nu erau obiecte în sine sau ”ready – mades”, cum se întâmplă în Dadaism, ci o prelucrare a lor, extrem de elaborată în ce privește dimensiunea sau
culoarea.
Prin exemplele menționate doctorandul reușește să delimiteze clar și precis cele două concepte folosite de multe ori de el însuși în creațiile
sale. Atfel, este prezentat Claes Oldenburg care mărește obiecte banale până la dimensiuni gigantice, transformând tuburile de pastă de dinți, mistria
sau cleștii de rufe în sculpturi uriașe. Andy Warhol folosește imagini foarte cunoscute din cultura populară – cutii de supă Campbell, sticle de Coca-
Cola, fotografii de vedete ce deveniseră legende. Roy Lichtenstein acentuează importanța, prin scoaterea imaginii din context și reproducerea ei la
scară largă. Astfel, o bandă desenată poate deveni dintr-o dată o operă de artă. Tom Wesselmann pune nudul feminin în cele mai obișnuite locuri, ca
și cum ar fi un bun de consum. George Segal realizează modele din gips, preluate din natură, de oameni surprinși în anumite atitudini sau sarcini.
Doctorandul delimitează cele două atitudini din curentul pop cel american și cel englez astfel: ”Pop art-ul american este emblematic,
anonim și agresiv; Pop art-ul englez, mai subiectiv și referențial, exprimă un punct de vedere oarecum romantic al culturii Pop, probabil deoarece
Anglia se păstra oarecum la distanță. Artiștii Pop englezi folosesc ca temă sau ca metaforă cultura populară și tehnologică; unii artiști americani
Pop păreau să trăiascăaceste idei. Andy Warhol avea un motto- cred că oricine ar trebui să fie o mașină- și încerca, în arta sa, să producă lucrări ce
ar putea fi realizate de o mașină.” Pag. 47
Argumentele în sprijinului demersului inițiat de această teză le regăsim in studiile de caz ale următorilor artiști: Eduardo Paolozzi,
Richard Hamilton, Peter Blake, David Hockney, Peter Phillips, Patrick Caulfield, Sigmar Polke, Gerhard Richter, în Anglia iar în America pe: Andy
Warhol, Roy Lichtenstein, Tom Wesselmann, Claes Oldenburg, Robert Rauschenberg.
Capitolul al III- lea se numește ”Deșeul industrial motiv și materie plastică”.
Odată cu argumentul afirmației lui Leonardo Da Vinci că ”există mai multe feluri de frumusețe” Ilie Rusu face o analiză a rolului pe care
obiectul banal ”neartistic” îl poate juca în creația artistică. Pentru o mai bună înțelegere a demersului său artistic autorul face referire la câțiva artiști
internaționali care s-au ocupat de recuperarea deșeului conferindu-i valori plastice. Astfel, ne este prezentat Cesar Badaccini care nu a făcut alt ceva
decât să recupereze deșeurile presate din cimitirul de mașini și să le expună ca atare, Daniel Spoeri care se folosește de obiectele cotidiene aranjate pe
o masă dar expuse vertical, elvețianul Jean Tinguely carev se folosește de cinetismul materialelor recuperate, roți dințate, lagăre, pinioane etc., Tony

282