Page 283 - dosar presa 2012 stoiciu 2

Cragg prin fragmentele materialelor reciclate: lemne de mobilier, căni de plastic, jucării, obiecte de gospodărie, etc.
Autorul încheie succint acest capitol astfel: ”Artiștii dispun acum de întreaga moștenire a istoriei artei pentru a putea lucra cu ea. Inclusiv
istoria avangardei, care a pus la dispoziția artiștilor toate uimitoarele posibilități pe care le-a elaborat și pe care postmodernismul s- a străduit
din răsputeri să le reprime. În opinia mea, contribuția artistică majoră a deceniului ”70 a fost ivirea imaginii apropiate? Preluarea imaginilor cu
semnificații și identități stabile, acordându- le o semnificație și o identidate nouă. De vreme ce orice imagine poate fi apropiată, rezultă că nu poate
exista uniformitate perceptuală și stilistică a imaginilor apropiate.” Pag. 132-134.
În capitolul al IV- lea ”Tehnici de expresivizare predilecte în creația personală” ne exemplifică prin creațiile proprii demersul său în
susținerea ideii că pluralitatea de limbaje este benefică actului creator. Astfel coerența interioară a artistului este exemplificată prin plăcerea făuriiri
obiectului de artă fie că folosește ansamblajul, mixajele tehnice, video-ul sau materialul preferat care este ceramica.
Autorul menționează că demersul său artistic nu a fost o întâmplare ci totul a fost programat odata cu primele lucrări din anii 80 intitulate
”Cuiburi”, urmează lucrări ca ”Eu supremul”, ”Conserva 1 și 2”, ”Bon Apetite”, ”Casete decorative”, ajungând până la ” Obiect”.
Conjugarea în egală măsură a tehnicilor tradiționale cu experimentul plastic novator , demersul recuperator al instrumentarului simbolic
cu analiză liucidă și ironică a cotidianului mai ales cel urban, eclectismul artistic hrănit de repere consacrate cu discursul analitic- critic al societății
și culturii actuale reprezintă caracterizarea perfectă a artistului Ilie Rusu. Pag. 162.
Replicile personale la misterul care înconjoară ale ”pietre care cresc” denumite trovanții ne reamintesc dorința autorului ca obiectul fie că
este natural sau artificial poate constitui un moment de reflexie în demersul creator.
Subcapitolul ”Alternativă la o cinetică a obiectelor” se referă la posibilitatea mișcării obiectelor create din materiale recuperate sau
executate de artist. Odată cu exemplele artiștilor: Jean Tinguely, Alexander Calder, autorul prezintă propriile lucrări ”Germinație” și o a doua lucrare
alcătuită banal dintr-un tirbușon și o sticlă de șampanie. În acest caz mișcarea oferă imediat viață și un nou sens, umoristic și sarcastic.
Odată cu Concluziile autorul afirmă: ”Arta ca simbol poartă în sine propria sa semnificație la care face trimitere și pe care o garantează.
Astfel că datorită calității sale de autoprezentare (arta ca joc), arta deține acel spor de ființare care se reprezintă”. Pag. 182
Lucrarea se încheie cu Bibliografia.
Lucrarea elaborată de Ilie Rusu atinge cu maximă competență tema fundamentală a Formei artistice – între obiect comun și obiect plastic, având ca
țintă reprezentarea ca gen artistic în sine.
Îndelungata experiență de practician creator în unele specii ale artelor vizuale permite autorului o analiză din ”interior” a faptelor prezentate
cu maximă exigență științifică, la care mai adaug confirmările expoziționale numeroase la care artistul a participat în țară și în străinătate.
Consider că lucrarea ”Forma artistică – între obiect comun și obiect plastic” îndeplinește toate condițiile pentru a fi susținută ca teză de
doctorat, în ședință publică, și motivează fără rezerve, acordarea titlului de Doctor în Arte Vizuale domnului Lect. Univ. Ilie Rusu cu calificativul
”foarte bine”.

Data: 8 dec. 2010
Conf. Univ. dr. Florin Stoiciu

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREȘTI

REFERAT
Privind teza de doctorat a domnului
ANTON ȘEVȚOV

Teza de doctorat elaborată de Anton Șevțov, intitulată ”Portretul între dăinuire și șanse actuale de expresie plastică”, conducător științific
Profesor universitar doctor Mihail Mănescu, este o meritorie strădanie în care sunt dezvoltate considerații estetice, filosofice istorice și tehnice de
expresivizare privind teritoriul vast al figurării portretului în artele vizuale.
Parcurgerea tezei ”Portretul între dăinuire și șanse actuale de expresie plastică” ne obligă în primul rând la aprecieri de ordin cantitativ:
Autorul își începe demersul printr-un argument care ne introduce în domeniul pe care îl va explora.
Astfel, analiza legăturii între trecut și contemporaneitate prin prisma celor câteva momente importante din istoria artei cu problematicile
ei caracteristice devine punctul central al acestui început de dizertație.
Conceptul de spațiu, este riguros analizat argumentul fiind necesitatea schimbării tehnicilor de execuție pentru fiecare artist ajungând să
creeze efectul de tridimensiune pe suprafețe bidimensionale.
Totodată, sunt amintite experimentele și inovațiile printr-o succesiune istorică prin care artistulu reușește să figureze forme plane sau
volumetrice. Astfel: autorul ajunge la concluzia subliniind la pag. 9 Argument: ”Astăzi nu mai este vorba de cum să creeze un efect dimensional pe o
suprafață plană sau de cum să se reprezinte o figură cu volum cât mai aproape de realitate.”
Capitolul I ” Instaurarea portretului ca gen”, conține două subcapitole după cum urmează: I.1 ” Condiția și natura, diferit- nuanțată a
portretului, în istoria imaginii plastice, determinării istorice ale funcției portretului”. În acest subcapitol autorul abordează exhausiv noțiunea de
portret, insistând asupra aspectelor mai mult sau mai puțin ezoterice ale componentelor ființei, tratate diferit de-a lungul vremurilor, în funcție fie
de accesul mai mult sau mai puțin limitat la cunoaștere, fie de nevoia artistului de a-și descătușa intuiția și percepția.
Analiza estetică a acestui capitol este concluzionată printr-un citat din Schopenhauer ”The World as Will an Representation” Vol I 282.
378 ” Indivizii sunt diferiți de celelalte lucruri care populează universul doar ca fenomenon: ca noumenon; este voința care se manifestă în orice.
Pentru un om bun, ceilalți nu sunt doar măști a căror natură interioară este diferită de a lui- dimpotrivă, el arată prin comportamentul său că își
recunoaște sinele, adică voința de a trăi ca lucru în sine în fenomenul altei persoane, oferită lui doar ca o altă reprezentare. Astfel, se regăsește pe sine
iarăși în acel fenomenon”
Subcapitolul I. 2 ” Portretul înainte de era fotografică și în modernitate” analizează reprezentările portretului din punct de vedere istoric.
Astfel, autorul reușește prin definiția lui Aristotel că arta este o activitate bazată pe cunoaștere și guvernată de anumite reguli, să ne facă o incursiune
în istoria imaginii aducând argumente solide în sprijinul ideii că meșteșugul de multe ori, în istoria artei a fost substitutul a ceea ce noi numim astăzi
artă pentru artă.
Capitolul al II- lea ” Portretul ca gen predilect al celor mai importante școli de artă în cultura europeană” este compus din trei
subcapitole:
II. 1. ” Fizionomia, fiziognomonia, arta percepției și interpretării portretului, în istoria artei universale”.

283